Încă din anul 1927, revista Time Magazine acordă în fiecare an în luna decembrie titlul de „personalitatea anului”. Astfel, în 1927 acest titlu i-a revenit lui Charles Lindbergh, în 1952, proaspăt încoronatei regine a Angliei, Elisabeta a II-a, iar în 1998, președintelui SUA de la acea vreme, Bill Clinton.
În fiecare an emoțiile sunt la fel de mari. În data de 16 decembrie 2006, Time Magazine a izbutit să dea marea lovitură, acordând titlul de personalitate a anului următorilor:
Ție, dumneavoastră, mie – cu toții am fost destinatarii acestui premiu. Dar cum a justificat revista această alegere surprinzătoare? Următorul citat redă (într-o traducere destul de liberă) cele mai importante pasaje din discursul de acordare al titlului și ne oferă câteva indicii cu privire la conceptul de Web 2.0:
„Dacă privim înapoi la anul 2006, vom vedea că atunci s-a format o comunitate care a reușit să interacționeze într-o măsură mai mare ca niciodată. Vom vedea cum a apărut și s-a dezvoltat enciclopedia-mamut Wikipedia, rețeaua de milioane de oameni YouTube sau metropola online MySpace.
Instrumentul care a făcut posibile toate acestea este așa numitul World Wide Web. Dar el nu mai este deloc același cu cel de acum 15 ani. Noul internet este cu totul diferit. El este un instrument care ajută milioane de oameni să își coordoneze contribuțiile, dându-le astfel relevanță.
În Silicon Valley, acest fenomen a dobândit numele de ”Web 2.0”, de parcă ar fi vorba despre noua versiune a unui software mai vechi. Cu toate acestea, Web 2.0 este cu mult mai mult. El reprezintă o adevărată revoluție.
Încă din anul 1999, în epoca de piatră a internetului, autorii legendarului și vizionarului „Cluetrain Manifesto” au descris cele mai importante schimbări, care au fost introduse însă de abia odată cu Web 2.0:
„Then the Web crept into our offices under false pretenses. We thought first it was a library of information. Then we thought it was a publishing medium. Then we thought it was a toy or a dangerous distraction. But in fact it is a conversation of a new type…„[David Weinberger]
Dar cine sunt cei care stau la originea tuturor acestor contribuții?; cine sunt cei care, după o lungă zi de lucru mai găsesc puterea să se așeze în fața calculatorului și să creeze conținuturi pentru pagina Wikipedia, să scrie pe blogul personal, să facă muncă de investigație și să raporteze despre evenimente din imediata lor vecinătate, o activitate importantă care vine în completarea jurnalismului profesionist? Cine sunt cei care au atâta timp la dispoziție și atâta energie de consumat?
Răspunsul este – dumneavoastră! Și pentru că ați îndrăznit să preluați funcția de reporter global, să lucrați pe gratis, bătându-i totodată pe cei mai buni chiar pe terenul lor propriu, Time Magazine v-a desemnat personalitatea anului.”
Ce trebuie să reținem: conform Time Magazine, Web 2.0 este ceva cu totul și cu totul nou, acesta reunind la un loc conținuturile create de către milioane de oameni și conferindu-le relevanță. Mai mult, Time Magazine consideră că Web 2.0 stă la baza unei adevărate revoluții! Având în vedere toate aceste motive, am hotărât că subiectul ”Web 2.0” (sau, mai bine zis ”social web” sau ”social media”) merită să beneficieze de un manual online alături de celelalte subiecte tratate de noi – globalizarea, durabilitatea sau integrarea europeană.
Web 2.0 ne-a pus la dispoziție, pentru prima oară în istorie, instrumente care ne permit să cooperăm la nivel global și să ne folosim de inteligența colectivă a utilizatorilor. În centrul manualului online de față se află întrebarea care sunt efectele Web 2.0 asupra societății, politicii și economiei, dar și asupra procesului educațional.
Având în vedere dinamismul acestui domeniu, se înțelege de la sine că nu ne putem exprima în termeni definitivi în cele de față. Dezbaterile curente pe această temă nu sunt nici ele deocamdată prea tranșante, categoriile fundamentale sunt încă neclare, iar perspectivele predominante sunt preponderent tehnice. Ținând cont de toate acestea, vom încerca să cântărim tendințele curente de dezvoltare dintr-o perspectivă sociologică.
La fel de importantă este și mijlocirea unor competențe practice în vederea utilizării instrumentelor puse la dispoziție de Web 2.0. Acest lucru este valabil pentru aproape toate grupurile-țintă: elevi, studenți, cadre didactice, docenți, angajați ai ONG-urilor și ai administrației, medici sau profesori. Cursurile și seminarele oferite de noi în ultimii ani se concentrează tocmai asupra acestui subiect (mai multe).
Ce este Web 2.0? Acest capitol cuprinde câteva definiții ale Web 2.0, trecând în revistă și diferențele dintre Web 1.0 (Web-ul citit) și Web 2.0 (Web-ul citit, scris și de interacțiune). Am dedicat un subcapitol și Elementelor Web 2.0 (bloguri, wiki-uri, social bookmarking, rețele de socializare precum Facebook, media sharing precum YouTube etc.). Într-un alt subcapitol ne ocupăm de tagging, o funcție de bază a Web 2.0, importantă mai ales datorită diferitelor feluri în care poate fi folosită …mai mult
Educația 2.0: În acest capitol al manualului online vom încerca să vedem ce efecte are Web 2.0 asupra educației. Vom vedea cum web-ul (2.0) a eliminat vechile bariere de cunoaștere și distanță geografică, dar că sistemul educațional trebuie să concentreze asupra dobândirii unor noi competențe-cheie precum așa numita web literacy, pentru a putea exploata astfel acest potențial. Educația prin interacțiune va deveni tot mai importantă în cadrul noii culturi educaționale…mai mult
Politica 2.0: Dezbaterile privind efectele Web 2.0 asupra mediului politic sunt de abia pe cale de apariție. Specialiștii în științe politice încă se străduiește să deslușească motivele pentru aparenta dominație a perspectivelor tehnice și mai puțin științifice. Pornind de la modelul sistemului politic și al conceptului aferent de politică vom încerca să marcăm punctele de plecare în vederea unei deslușiri sistematice a politicii și guvernării 2.0…mai mult
Economia 2.0: În sistemul economic tocmai are loc o schimbare a paradigmelor. Cel puțin asta susțin autorii influentului volum intitulat „Wikinomics. How Mass Collaboration Changes Everything”. În cadrul acestui capitol vă vom prezenta tezele centrale ale Wikinomics, care s-au dovedit a avea tangențe importante cu politica și educația din acest domeniu. Ne vom întâlni cu elemente binecunoscute, precum cărămizile din jocul Lego, dar vom învăța și unele concepte noi, vezi de exemplu peer production sau ideagoras …mai mult
Societatea 2.0: Este indubitabil faptul că societatea noastră s-a schimbat datorită influenței Web 2.0, mai ales având în vedere noile oportunități pe care le-a oferit interconectarea, comunicarea și cooperarea online. Ținând cont de dinamismul acestei dezvoltări, este prea devreme să dăm un verdict definitiv. În cadrul acestui capitol vom trata patru subiecte care se află la ora actuală în centrul dezbaterilor: vom vorbi, pe pagini separate, despre pericolele Web 2.0, despre discuția despre înțelepciunea celor mulți, despre așa numiții digital natives, cât și despre un subiect aflat în topul preocupărilor actuale, rețelele de socializare…mai mult
Scrie-ne despre tine:
[email protected]
By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. despre cookies
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.