
Poate vă întrebați ce i-a apucat pe marii designeri de modă să pocească fețele manechinelor, acoperindu-le cu smoală (Westwood), cu viziere (Adam Harwey), cu fâșii de mătase (Margiella) sau cu măști și pălării care de care mai ciudate (oale, cuptoare microwawe, legume sau toporiști, ochelari care acoperă toată fața, etc).
Poate să însemne sfârșitul importanței frumuseții faciale sau poate o victorie brutală a islamismului această negare violentă a feței umane?
Așa pare. Și foarte bine că este evidentă. Pentru că toate acestea exprimă protestul creatorilor de frumos împotriva a ceea ce se numește „facial recognition”, o tehnologie pusă la punct pe spinarea Internetului pentru securiștii vreunui Big Brother închipuit și multiplicat… Pe scurt, o tehnologie care ne ia cu totul dreptul de a fi anonimi.
Ori știți prea bine oameni buni, cel mai mult vă place să fiți anonimi, uitați-vă la voi ce nume vă dați pe Facebook..
Așa că puteți face și voi ceva, cu numele voastre adevărate, întrun joc foarte serios:
Comisia LIBE a Parlamentului European va vota poimâine,luni 21.octombrie, Regulamentul pentru Protecția Datelor. Extrem de important, încă un set de libertăți despre care europarlamentarii noștrii nu au suflat o vorbă, știu ei de ce.
Am semnalat totul (protectiadatelor.noisieu.ro) acum un an. De atunci, periodic, am lansat acțiuni și mi-am răcit gura până a înghețat.
- http://prohacker.ro/esti-in-pielea-goala
- https://www.partidulpirat.ro/esti-in-pielea-goala
- http://blog.partidulpirat.ro/esti-in-pielea-goala
Acționați, durează 5 minute din prețioasa voastră existență.