Vrei să fii PIRAT?? Completează Formularul
Partidul Pirat Romania

Europa

Uniunea Europeană:

UE este unul dintre cele mai de succes proiecte pentru pace din istorie. După nenumărate războaie, micul continent a reușit să depășească criza cu ajutorul integrării. Dușmanii de ieri cooperează astăzi în aproape toate domeniile. Conflictele sunt soluționate pe calea negocierii. Acestea sunt doar câteva motive pentru care UE a dobândit recunoașterea internațională ca model pentru cooperarea regională și pentru politica de urmat de-a lungul secolului al XXI-lea.

Chiar dacă nu știm prea multe despre UE, suntem conștienți de faptul că este o structură complicată. Până și cei care se ocupă cu formarea în domeniul științelor politice sunt de regulă reticenți să discute despre subiectul ”Europa”. Nicio altă temă nu se confruntă cu un grad într-atât de ridicat de dificultate de a recruta și motiva participanți. Dacă am ști însă cât de importantă este UE pentru toți cetățenii săi, acest fapt are trebui să ne pună pe gânduri.

Probleme de comunicare

Caracterul complex al sistemului UE constituie, cu siguranță, unul dintre motivele principale, pentru care este atât de greu să se vorbească despre UE. La aceasta se mai adaugă însă și alte probleme:

UE se schimbă în permanență. De abia ce ne-am pus la curent cu modificările de tratate, cu distribuția locurilor din Parlamentul European și cu cea din Consiliul UE, că totul se schimbă din nou. Manualul de abia ce a apărut, că deja s-a învechit.

UE este un țap ispășitor. Deciziile mai puțin populare sunt atribuite UE. Se uită însă cu ușuriță că toate statele membre participă prin intermediul guvernelor lor la procesul decizional. Prin urmare, UE a dobândit o imagine negativă. Mai este cineva care nu are prejudecăți față de „Bruxelles”?

UE este cu totul diferită față de toate structurile pe care le cunoaștem. Ea nu intră în niciun tipar, în nicio categorie cu care suntem noi obișnuiți. Ea nu este o organizație internațională „normală” și nici nu funcționează la fel ca sistemul politic din țara noastră.

Poziționare și context

Aceste probleme de comunicare constituie fundalul deasupra căruia se poziționează complexul tematic de față. În centrul atenției se află dorința noastră de a vă pune la dispoziție cunoștințe de bază și de sine stătătoare asupra UE. Astfel, vom înțelege mai bine felul în care s-a dezvoltat UE și, mai mult, vom putea să evaluăm felul în care va evolua această instituție.

Noi nu ne dorim în niciun caz să vă oferim o prezentare integrală a obiectului de studiu extrem de complex care este UE. Acest lucru ar fi imposibil de făcut în cadrul limitat al acestui manual online. Am ales, în schimb, să ne concentrăm asupra următoarelor cinci puncte esențiale:

Capitolul 1 este dedicat însemnătății evidente a UE. Pentru că UE este, cu siguranță, importantă mai ales pentru cetățenii săi. Acest subiect este deosebit de relevant pentru științele politice, care consideră UE un fel de laborator pentru global governance. Acest capitol reprezintă o introducere în tema studiată dar ne arată și ce probleme poate ridica studiul UE.

Capitolul 2 pleacă de la o întrebare aparent simplă: Ce este UE? După cum vom vedea însă, este greu de răspuns la această întrebare atunci când ne cramponăm de vechile tipare politice. Pentru că UE a impus un tipar cu totul nou, și anume cel al sistemului cu niveluri multiple.

Capitolul 3 analizează felul în care s-a dezvoltat UE. Pentru a dobândi o perspectivă obiectivă asupra acestui sistem aflat într-o perpetuă schimbare, este absolut necesar să gândim pe termen lung. Numai așa vom putea recunoaște factorii determinanți care au stat la baza progreselor, dar și perioadelor de criză din trecut și vom putea estima cum va evolua instituția pe viitor. Acest capitol se încheie cu o listă a schimbărilor aduse de Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Capitolul 4 pune la dispoziție date despre sistemul decizional al UE. Tot aici sunt prezentate cele mai importante instituții și procese decizionale din cadrul UE: Comisia Europeană, Consiliul UE („Consiliul de Miniștri”), Parlamentul European (PE), Consiliul European și Curtea de Justiție a UE. Vom mai discuta însă și despre alte niveluri ale sistemului UE, cât și despre felul în care interacționează instituțiile în cadrul „procedurilor legislative ordinare”.

Capitolul 5 discută problemele de comunicare a informațiilor privind UE și mai ales faptul că acestea din urmă sunt foarte repede depășite. Cine dorește să se țină la curent cu noile evoluții trebuie să apeleze la internet. Acest capitol vă oferă o introducere completă în metodele profesioniste de căutare pe internet a informațiilor cu privire la UE. Tehnicile descrise în cadrul acestui capitol pot fi folosite cu succes și pentru orice alte subiecte.

Când ne-am gândit să scriem acest manual online despre UE am avut în vedere faptul că informațiile și cunoștințele despre Uniune sunt insuficiente, ceea este de nepermis având în vedere relevanța practică a acestora pentru toate domeniile europene. De abia atunci când vom înțelege cu adevărat felul în care este construită această organizație complexă, ne vom putea face o idee corectă asupra ei, dincolo de toate legendele și prejudecățile care o înconjoară. Iată, deci, contribuția noastră.

spre Capitolul 1: Importanța UE

———————————————–

Notă pentru formatori: Versiunea online a dizertației autorului D@dalos Ragnar Müller privind predarea unor teme complexe precum globalizarea sau integrarea europeană vă este pusă la dispoziție gratuit și conține o mulțime de sfaturi, precum și o bibliografie comentată pentru subiectul ”Uniunea Europeană”… spre dizertație

Mulțumim Comisiei Europene pentru dreptul de a-i utiliza fotografiile din „Audiovisual Library”: http://www.europa.eu.int/comm/mediatheque/index_en.html

 

 

 

 

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close