Partidul Pirat Romania

URGENT!

URGENT!

Prietene

Guvernul și corporațiile te vor în pielea goală!

header

Peste câteva zile,luni 21 octombrie, Comisia pentru Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European, va determina viitorul tău în ceea ce privește Dreptul La Viața Privată- așa că asigură-te că știi despre ce este vorba..

Să ne cunoaștem interesele personale este o prioritate acută  acum, după ce programul de spionaj mondial al NSA a fost dat în vileag de Edward Snowden. Chiar dacă țara noastră se confruntă cu probleme deosebit de grave, putem consacra câteva minute pentru a lua atitudine și a semnala europarlamentarilor care ne reprezintă poziția noastră. Aceasta cu atât mai mult cu cât ei nu au înțeles NICIODATĂ să ne consulte cu privință la hotărârile care se iau în Parlamentul European, deși i-am trimis acolo pentru a ne apăra interesele.

Chiar acum în Parlamentul European se dezbat noile reguli care vor fi impuse guvernelor și care vor trebui să întărească controlul pe care o persoană îl va avea asupra propriilor informații, și care vor cere o mai mare transparență din partea unor companii ca cele incluse în scandalul NSA.

O mai bună protecție a datelor personale în Europa înseamnă o mai sigură viață privată pentru noi toți, dar această propunere a Parlamentului European a fost aprig atacată de guverne exterioare UE -mai ales SUA, dar și de companiile corporatiste, interesate să monetizeze aceste date.Chiar acum lobby-știi fac tot ce știu ei mai bine pentru a altera Regulamentul pentru Protecția Datelor, o propunere legislativă care ar putea oferi persoanelor o mai mare libertate de control asupra datelor personale și să facă din protejarea acestora o regulă și nu o excepție.Dacă amendamentele propuse de lobby-ști vor fi acceptate, propunerea legislativă care vizează viețile noastre private va fi considerabil diluată. Dreptul la Viață Privată va deveni opțional, în funcțiune de ceea ce corporațiile vor considera „conflict de interese”.Ei vor să poată accesa și folosi datele tale personale după voia lor, limitându-ți drepturile. O putere de control minimă înseamnă o expunere maximă- stopând capacitatea ta de ați proteja viața privată!

De aceea este deosebit de important ca reprezentanții noștri în Parlamentul European să știe că suntem cu ochii pe ei.

Dacă europarlamentarii nu vor vota corect, toți cetățenii europeni vor avea de suferit iar unele prevederi din acest nou Regulament vor afecta întregul Internet, iar dacă vor vota corect principiile Protecției Datelor- cum ar fi controlul asupra datelor personale și accesul la informații privind felul cum sunt păstrate de către instituții datele tale, riscul ca o supraveghere în masă, de felul celei descrise de distopicul George Orwell se va reduce substanțial.

Ia atitudine acum, timpul este scurt! Acum este momentul ca Europarlamentarii să ne audă!

Băieții de la Access Now au întocmit un formular de expediere rapidă pe care îl poți accesa AICI:
https://www.accessnow.org/page/m/3717cfd3/13ad9bf5/73772df7/1de0821e/320146086/VEsE/

Propunem să procedezi astfel:
1. Trimite un mail către toată lista bifată, în limba engleză, cel existent în recipient.
2. Repetă acțiunea debifând numele din listă care nu sunt români. Apoi înlocuiește (copy/paste) textul din recipient cu acest text, propus de noi, sau cu un text compus de tine:

„În calitate de ..(cetățean european), (sau).. reprezentant .. (al unei asociații,etc),
care sustin și promoveaz o lume digitala libera și deschisa, prin respectarea drepturilor fundamentale ale omului, încurajeaz membrii Parlamentului European în vederea adoptarii Regulamentului privind protectia indivizilor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulatie a acestor date, cu amendamentele necesare pentru a respecta și întari protecția datelor personale, și implicit respectarea vieții private a cetatenilor europeni, ca drept al omului recunoscut prin Carta Europeana a Drepturilor Omului.

Modificarea actualului cadru european de reglementare în domeniul proteciei datelor cu caracter personal (în speța, Directiva 95/46/CE) este oportuna, din cel puțin doua motive:

1. adoptarea unui regulament va permite aplicarea unitara la nivel european a unui set unic de reguli privind protecția datelor, oferind astfel mai multa claritate și predictibilitate juridica atât pentru sectorul privat, cât mai ales pentru cetatenii europeni;

2. este necesara adaptarea legislatiei la noile realitati ale societatii informationale (aparitia de noi servicii și aplicatii de tipul retelelor de socializare, platformelor de comert electronic, cloud computing etc) și introducerea de noi principii și norme referitoare la colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal, care sa poata proteja cetatenii în fata noilor riscuri la adresa vietii private și sa conduca la creșterea încrederii acestora în utilizarea în conditii de siguranta a noilor servicii.

În contextul în care companiile colecteaza tot mai multe date despre indivizi (nu doar cele care ofera în mod clar informatii privind identitatea acestora – nume, adresa etc, ci și cele legate de actiunile și comportamentul indivizilor) și le prelucreaza prin metode tot mai sofisticate (care permit crearea de profiluri foarte detaliate ale indivizilor), este necesara consolidarea regulilor existente și introducerea de noi principii care sa ofere protecția efectiva a acestor date, precum și a vietii private a indivizilor.

Consider ca regulamentul propus de catre Comisie conține o serie de prevederi importante în acest sens. Reglementarea mai în detaliu a dreptului de a fi uitat, introducerea noțiunii de portabilitate a datelor, precum și a conceptelor de „privacy by design” și „privacy by default”, obligația de notificare a cazurilor de încalcare a securitații datelor – toate acestea sunt doar câteva dintre prevederile a caror introducere ar contribui la îmbunatatirea semnificativa a cadrului legislativ european privind protecția datelor personale.

Având în vedere ca propunerea de regulament se afla în prezent în dezbaterea Parlamentului European, precum și faptul ca rolul Parlamentului este de a reprezenta și proteja interesele cetatenilor europeni, consideram ca membrii sai au obligaia, cel putin morala, de a analiza cu atentie aceasta propunere și de a se asigura ca prevederile sale reprezinta cel mai bun raspuns la actualele provocari la adresa protecției vieții private și a datelor cu caracter personal. În acest sens, doresc sa semnalez faptul ca regulamentul propus contine o serie de prevederi care trebuie revizuite și îmbunatatite înainte de adoptarea acestuia: · este necesara clarificarea situatiilor în care datele cu caracter personal pot fi prelucrate în „interesul legitim” al operatorului, astfel încât sa se evite situatia în care acesta decide în mod unilateral, în functie de propriile interese, ca o anumita situatie reprezinta un interes legitim și ca poate prelucra date fara acordul persoanei vizate.

Apreciem faptul ca raportul preliminar pregatit în Comisia pentru libertati civile, justitie și afaceri interne propune ca aplicarea principiului „interesului legitim” sa fie posibila doar în situatii exceptionale, dar consideram ca aceasta exceptie continua sa fie suficient de larga pentru a permite eventuale abuzuri din partea operatorilor, fiind astfel necesara o abordare mai atenta. · trebuie revizuita reglementarea dreptului de a fi uitat, pentru a se evita posibilitatea utilizarii acestuia în vederea restrângerii libertatii de exprimare sau impunerii unor masuri de cenzura, precum și pentru a raspunde observatiei formulate de catre ENISA2, potrivit careia o solutie tehnica și cuprinzatoare pentru implementarea acestui drept într-un Internet deschis este, în general, imposibila.

În ceea ce priveste puternicul lobby manifestat de catre o parte dintre reprezentantii mediului de afaceri în scopul limitarii masurilor de protectie propuse în regulament, consideram ca acesta va afecta în mod negativ interesele cetatenilor .

Drepturile și interesele cetatenilor europeni ar trebui sa primeze, iar Parlamentul European nu trebuie sa se abata sub niciun motiv de la obiectivul principal al acestei propuneri: protectia dreptului la viata privata a cetatenilor europeni

Vă rugăm să consultați punctul nostru de vedere aici:
http://protectiadatelor.noisieu.ro”

 

Pentru protecția drepturilor tale, informează-te:

 

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. despre cookies

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close